Aş vrea să fim acasă amândoi,
Afară iarnă şi zăpadă mare,
Să vrem să fim întotdeauna noi
Şi tot trecutul doar o întâmplare.
Aş vrea să-ţi prind din nou obrajii-n palmă
Şi ochii să ţi-i simt cum mă privesc,
Să ne unească iar o viaţă calmă,
Să pot să-ţi spun că vreau să mai trăiesc.
Dar astăzi plâng că ştiu că mi te-a luat
Un gând ce nu a fost nicicând curat.
Şi dacă e să-mi fie-aşa sortit,
Tu uită pe acel ce te-a iubit...
sâmbătă, 9 februarie 2008
marți, 5 februarie 2008
Tu mă păstrează…
Încet, încet, vom fi doar îngeri,
Doar umbre-a ceea ce-am fost...
Şi vine ceasul marii stingeri,
Redefinirii fără rost...
Şi poate când lumina nopţii
Va da semnalul de-nceput,
Va scârţâi un stâlp al porţii
Iar eu voi fi necunoscut.
O să revăd prin timp doar norii
Şi-al vieţii adevăr meschin...
Eu am să trec cum trec cocorii,
Şi de-am să plec, n-am să mai vin.
N-or să m-aştepte-n pragul clipei
Nici vorbe, nici păreri de rău,
Mă vând de pe acum risipei...
Tu mă păstrează-n gândul tău...
Doar umbre-a ceea ce-am fost...
Şi vine ceasul marii stingeri,
Redefinirii fără rost...
Şi poate când lumina nopţii
Va da semnalul de-nceput,
Va scârţâi un stâlp al porţii
Iar eu voi fi necunoscut.
O să revăd prin timp doar norii
Şi-al vieţii adevăr meschin...
Eu am să trec cum trec cocorii,
Şi de-am să plec, n-am să mai vin.
N-or să m-aştepte-n pragul clipei
Nici vorbe, nici păreri de rău,
Mă vând de pe acum risipei...
Tu mă păstrează-n gândul tău...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)