sâmbătă, 29 decembrie 2007

Poem nerostit

(Unui om drag, ce mi-a fost mereu alături 22 de ani.)
Eşti frumoasă. Ora e târzie,
Nu mă mai opresc să te privesc,
Te revăd şi simt o bucurie
Să dau iar de ştire... te iubesc!

Te privesc şi-mi pari ca o nălucă,
Vânturi reci mă bat, dar tot rezist,
Mă apucă doar un dor de ducă
Să fiu iar cu tine, să exist.

Eu promit că fi-voi lângă tine
Când norocul vreau să mi-l găsesc,
Vreau, nu vreau, ştiu că va fi mai bine
Şi la toţi dau ştire... te iubesc!

N-am să plec, de fapt nici nu am unde,
Sunt un om ce-şi vrea de-acum un loc,
Tu de taci şi nu îmi poţi răspunde
Ştii că viaţa mea o pui pe foc...

E târziu, şi timpul abia trece,
Aş da foc secundei s-o grăbesc,
Şi afară vântul suflă rece...
Nu mai spun nimic... Dar te iubesc.

luni, 29 octombrie 2007

Căutând un gând

Ieri, pe lângă râu, trecând,
Am pierdut un fir de gând.
Căutându-l spre apus,
L-am găsit cu vorba dus.

N-aveam lacrimi să îl plâng,
Când păşea cu pasul stâng.
Şi fugea spre miazăzi,
Hăituind rostul de-a fi.

Negăsind al şoaptei rost,
Îşi dorea un adăpost,
Şi, pe drumu-i hărăzit,
A fugit spre răsărit.

Fiind ascuns în firul ierbii,
L-au purtat pe coarne cerbii,
Peste munte, peste deal,
Căutându-i vad şi mal.

Şi-am ajuns să rătăcesc,
Gândurile să-mi găsesc.

joi, 4 octombrie 2007

Destin spre întâmplare

Timpul şi-a ucis, încet, hotarul,
Picătura a umplut paharul,
Lacrima a hotărât destinul,
Suspendând, pornirilor, suspinul.

Mai departe văd ca o lumină
Paşii, absolvindu-mă de vină,
Şi, călcând mereu noi orizonturi,
Lupt cu viaţa pe mai multe fronturi.

Adevărul, ca un sens al vieţii,
L-am găsit în crucea dimineţii...
Din risipa-mi toate se adună,
Împletind a visului cunună.

Şi, cum ştiu că soarele răsare,
Viaţa e în sine o-ntâmplare.

luni, 24 septembrie 2007

Noi spre infinit

Hai, vino, hai, în margine de lume,
Să fim noi doi un val de neoprit,
Predestinaţi de un însemn anume,
Suntem un început de infinit.

Prin nori de foc remodelăm destine,
Când pragul nopţii cade istovit,
Suntem mereu speranţa de mai bine
Şi suntem drum mereu spre infinit.

În zorii zilei ne găsim în toate,
Şi o să fim realul izbândit,
Şi toţi vor înţelege că se mai poate
S-avem, în doi, un drum spre infinit.

marți, 4 septembrie 2007

La tine...

...vieţii mele
Poate mai vorbesc şi de noroc,
Poate şi de gânduri clandestine,
Am trecut prin apă şi prin foc,
Şi am reajuns, mereu, la tine...

Toate câte-au fost au şi rămas,
Lacrima ştiu clar că-mi aparţine,
Şi mă-ncumet să mai fac un pas,
Adevărul e, mereu, la tine...

Frig a fost şi uneori prea greu,
M-am strivit de rău ca şi de bine,
Am crezut că totuşi pot fi Eu,
Valul vieţii m-a adus la tine...

joi, 30 august 2007

Lumina în perspectivă

În viaţa mea, mai plouă clandestin,
Chiar timpul vrea să se mai odihească
Plâng în tăcere, caut să-mi închin,
Zorii de zi pe-o cale mai lumească.

Orgii de roşu închinând pahare
Pe malul apei tot mereu se fac,
Eu îmi duc crucea şi mi se tot pare
Că păsările nopţii nu mai tac.

Să tac? Să plâng? Mi-e plânsul în zadar,
Eu vreau lumină, vreau să fie soare,
Aprindeţi torţe, vreau să dau în dar
O zi în plus, o zi de sărbătoare.

marți, 24 aprilie 2007

Şi nu avem...

-un fel de replică-
O noapte nu avem şi n-o petrecem,
Ci doar ne facem că suntem în doi...
Dar, peste toate, când răsare luna
Ne regăsim, aşa, străini, tot noi.

O zi n-avem şi până-n zori de ziuă
Mai dăm din umeri şi ne ard şi ploi,
Când, peste toate, iar dăm foc luminii,
Ne regăsim, aşa, mai trişti, tot noi.

N-avem nimic. Atât, singurătatea
Ce vine-n valuri peste amândoi,
Doar câte-un ceas de poate ne permitem
Să fim, în taină, singuri, numai noi.