Seara pune iarăşi stăpânire
Peste vadul cerului senin,
Izgonind mereu spre amintire
Importanţa zilelor ce vin.
Hohotul de noapte liniştită
Dă-nţeles de clipe-n unison,
Amintirea-mi e mereu ispită,
Patimă, dorinţă, abandon.
Stelele dau iarăşi relevanţă
Haosului vag şi prea firesc,
Rostuind a lumii cutezanţă
Într-un carusel Dumnezeiesc.
Printre umbre şi însemne sfinte
Uit chiar şi ce mie îmi spuneam,
Vorba-mi e strivită de cuvinte,
Lacrima îţi bate ţie-n geam.
Mâine vom fi iarăşi o pereche
Vom fi noi în ochii tuturor,
Vom fi o poveste totuşi veche,
Însă nu-i nimic întâmplător.
Liniştea ce va urma să vină
Va da vieţii sensul absolut,
Regăsind a nopţilor lumină,
Vom avea şi tot ce n-am avut.
Viaţa pune iarăşi stăpânire
Să găsim un drum spre nemurire.
