sâmbătă, 3 mai 2008

Repetitio in integrum

Prea multe se repetă. Chiar prea multe
Şi simt accentul pus, paradoxal,
Pe un consens ce-ar trebui s-asculte
De valul ce se vrea strivit de mal.

Obositor, pun faptă lângă faptă
Rupând ideea către început,
Mă regăsesc şi ştiu că mă aşteaptă
Întoarcerea... mereu spre absolut.

Cum toate se petrec din întâmplare,
Chiar adevărul pare-a fi contrar,
Iar paşii lasă semne de-ntrebare
Când urmele, în mod subit, dispar.

Privită dinspre seară, ziua-i tristă
Iar dimineaţa-i timpul viitor,
Dualitatea vorbelor persistă
Într-un absurd ansamblu de decor.

Repetitiv prea multe se întâmplă,
Şi ceasul are ritmul cunoscut,
Simt gândul cum pulsează iar în tâmplă,
Absurdizant, mutându-mă-n trecut.

Prea multe se repetă. Parcă toate,
Şi toate mi se-arată-n mod firesc...
S-o iau de la-nceput? Nu se mai poate...
Capitulard pun punct… Şi mă opresc...