sâmbătă, 3 mai 2008

Absolut concret

Crucea timpului se frânge
Renegându-se complet,
Idealul se restrânge
Într-un absolut concret.

Ceasurile-arată-n grabă
Un posibil mers prea-ncet,
Nimeni nu se mai întreabă:
Ce-i normal? Ce-i desuet?

Chiar şi scrisul se complică,
N-are semne-n alfabet,
Că aşa-i la o adică,
Absolutul e concret.

Alteori, din întâmplare,
Sunt absurd şi indiscret,
Am mereu câte-o-ntrebare
Şi vreau un răspuns concret.

Miezul nopţii pune nume
Chiar şi urmei de regret,
Aducând mereu spre lume
Absolutul mai concret.

Când un semn de exclamare
Pune un accent discret,
Chiar mă-ntreb de mi se pare,
Ori dau eu sens incomplet.

Umbra zorilor, pe fugă,
Îmi dă dreptul să repet,
Să înalţ spre cer o rugă
Absolută în concret.