miercuri, 19 martie 2008

A doua cale

Printre aberaţii şi ambiţii
Definim un ideal absurd,
Sufletul strivit între condiţii
Se descrie a fi orb şi surd.

Între adevăr şi injustiţii
Nu mai ştim când lacrimile curg,
Exaltaţi mereu de noi ambiţii,
Răsăritul îl numim amurg.

Clipelor le tot tăiem avântul,
Şoaptele sunt doar un semn ciudat,
Chiar când crapă între noi pământul
Ştim că nu-i nimic adevărat.

Totuşi, vrem să mergem mai departe,
Însă doar de piedici ne lovim,
Şi simţim că ne-ndreptăm spre moarte,
Că, deja, de mult nu mai trăim.

Hai să regăsim însă puterea
De-a da morţii un atac sublim,
Să uităm şi răul şi durerea,
Să-nvăţăm, din nou, să ne iubim.